Manifestul unei MAME.
„In perioada care a trecut de cand am aflat de diagnosticul lui Denis, am imbatranit cu 20 de ani! Nu, nu mai sunt omul care eram… . Am devenit alt om, alt om. Am ajuns sa ma rog pe degete. Cat mai are de trait copilul meu. Am plecat de la opt luni, am ajuns la sase luni, de la sase luni, la patru luni si de aicea… cu Dumnezeu inainte! Ma rog ca toata lumea sa ma inteleaga… ca sunt disperata! Va cer ajutorul, in caz de disperare, sa pot sa, sa-mi salvez copilul! Sa-l pot sa-l am langa mine cat mai mult posibil! Sa pot sa ma bucur ca am o familie! PLANGE.
Denis, in perioada asta, imi spune intr-una ca el vrea sa aiba aripi sa zboare! Imi spune asta mereu, mereu, mereu!
Si seara ne punem in pat, la spital, si ne rugam amandoi. Dar el nu face decat sa se roage pentru fratiorul lui, caruia ii spune „Didi”: „Doamne, du-ma acasa, sa ma joc cu Didi si Doamne, te rog, sa fie sanatos Didi!”.
Asta e singurul lucru pe care i-l spune lui Dumnezeu!
Cel mai mult, acum, mi-e frica de pierderea… de pierderea lui Denis! Sa nu-l pierd pe Denis! Ca… daca il pierd pe Denis… nu, nu stiu… nu! Nici nu vreau sa ma gandesc! NU POT! Uneori, imi vine sa plang foarte mult, dar nu pot ! Pentru ca Denis ma vede si ma intreaba: mami, esti suparata pe mine? Si-atunci, cum pot eu sa plang? Imi doresc doar sa fiu… sa zambesc in fata lui si sa-l fac fericit! Pentru ca el e fericit atunci cand si eu sunt! Il mint si nu stie ce inseamna durerea si suferinta mea!
Si incercam sa fim tari si puternici pentru Denis! Sa depaseasca el orice obstacol si sa luptam! Sa mergem mai departe! Asta este scopul nostru acum: sa luptam si sa mergem mai departe!
Nu! Nu vreau sa ma gandesc la nimic rau! Ma gandesc doar la BINE!„ Marinela Geambai, mama lui Denis, interviu video, februarie 2013.
Astazi, marturisesc ca mi-e greu, mi-e greu sa scriu, mi-e greu sa imi aduc in minte imaginile acestor copii si ale acestor parinti, abandonati pentru o vreme-nevreme, de bine, de normalitate.
Nu, nu ai cum sa iti dezvolti privindu-i, ascultandu-i, simtindu-i, vreun mecanism de aparare a propriului eu! Sunt mai vulnerabila decat oricand! Poate ca suferintele acestor Ingeri copii au incarcat pana la refuz paharul emotionalitatii mele, poate ca uit sa imi amintesc de victorii, de Ingerii copii vindecati, acei copii care depasesc chinul chimioterapiei, radioterapiei, operatiilor, transplanturilor, durerilor inimaginabile pentru a-si redobandi inocenta, pentru a redeschide poarta divina a copilariei, ferecata cu zeci de lacate, de BOALA!
Ne-am intalnit in casuta (ca din povesti) Centrului Educational „Sfanta Fecioara”, din curtea Spitalului „Marie Curie”. Purta o mascuta, de protectie, la gura. Se juca, in camera cu jucarii, langa alti copii, internati ca si el, in spital.
Era fericit! A luat-o de mana pe Maica Myriam, ca sa ii arate o incapere cu patru paturi suprapuse:
- Maicuta, uite, aici o sa dorm diseara, nu-i asa? Aici o sa dorm, nu ma mai duc la spital!
Si cand te gandesti ca pana la varsta de doi ani si zece luni nu a fost nici macar racit!
- Pe cinci ianurarie 2011, a inceput, din senin, sa tuseasca, sa faca febra si sa transpire foarte mult!
Medicul pediatru a concluzionat ca ar fi „un pic racit la plamani” si i-a prescris antibiotic injectabil. Tusea n-a cedat sub tratament, dimpotriva, a devenit si mai agresiva.
- Intamplator, am mers la alt medic pediatru din Constanta, recomandat de o cunostinta, care, am aflat ca este si oncolog! Nici nu stiam ce inseamna „oncolog” la vremea aceea! Doamna doctor, cand l-a vazut, ne-a zis: copilul este foarte grav! Dar Denis era asa cum il stiam: mergea pe picioare, era bine, ne gandeam noi, doar ca era un pic molesit si tusea!
A fost internat la Spitalul Judetean Constanta. Investigatiile preliminare au evidentiat prezenta unui lichid acumulat in plamani. A fost suspectat, mai intai, de TBC, diagnostic infirmat de specialistii pneumologi.
20 ianuarie 2011. Computerul Tomograf a scos la iveala o realitate infioratoare pentru parinti: prezenta multiple formatiuni tumorale toraco-abdominale, stadiul IV.
01 februarie 2011. Denis este internat la sectia oncologie a Spitalului „Marie Curie”, din Bucuresti. In aceeasi noapte, starea lui s-a inrautatit brusc. Este conectat la aparatul de oxigen si i se monitorizeaza functiile vitale.
- Incepuse sa se umfle foarte mult! Nu mai putea respira si nici nu mai vorbea cu noi, nu se mai misca, ne tinea de mana si nu ne dadea drumul! In fiecare zi lua in greutate cate doua kilograme! Se adunase foarte mult lichid in abdomen! Era din ce in ce mai rau, iar noi eram disperati! Domnii doctori ne-au spus ca plamanul drept este uscat ca un burete si ca exista riscul sa ramana cu un singur plaman!
(…)
- Pe data de 5 februarie, s-a facut o comisie si medicii ne-au spus la final ca situatia este prea grea! Ne-au trimis acasa, sa ne pregatim! Si-am zis: NU! Fiul meu va trai si va fi bine! N-am vrut sa accept, n-o sa accept! Le era frica sa-l opereze, din cauza lichidului acumulat in abdomen! Nu puteau sa-si dea seama ce fel de formatiune tumorala este pentru ca era prea extinsa! Am insistat sa-l opereze, cu orice risc! Ne-au pus sa semnam, am semnat.
Denis a suportat cu bine interventia chirurgicala! Initial, medicii chirurgi vroiau doar sa excizeze tesut pentru biopsie. Din fericire, Dumnezeu a tinut cu Denis si cu medicii! Au reusit nu numai sa-i preleveze tesut tumoral, ci si sa-i curete plamanul drept, ca sa-l ajute sa respire mai bine!
Dupa operatia care a durat patru ore, micutul nostru a ramas intubat, in opinia medicilor, fara sanse mari de supravietuire.
- Ne-au spus ca s-ar putea, pana dimineata, sa nu mai reziste! Dar copilul, a doua zi, dimineata, la ora opt, s-a trezit si ne cerea mancare!
Apoi, a venit si diagnosticul final, la trei saptamani de la momentul biopsiei: rabdomiosarcom embrionar toraco-abdominal.
- In momentul cand am aflat ca Denis este diagnosticat cu cancer, nu mi-a venit sa cred si am zis de ce nu eu? De ce copilul meu? A fost groaznic rau de tot! Nu mai vroiam sa vorbesc cu nimeni! Nu ma dezlipeam de langa patul lui Denis! Nu ma duceam nici… nici pana la toaleta!
Concomitent cu trauma imbolnavirii micutului, mamica traia si o alta, la fel de puternica, din punct de vedere emotional: era insarcinata in patru luni si doua saptamani!
A cazut psihic. Nu-si mai dorea copilul! Imaginati-va spaima, panica, disperarea unei mame care afla ca isi va pierde copilul, in timp ce in ea creste o alta viata! S-a blocat! A negat insasi viata copilului nenascut! Atat de crunta era suferinta care o macina clipa de clipa!
- Am facut o depresie! Nu-mi mai doream copilul! Nu vroiam decat ca Denis sa traiasca, sa fie bine! Ma rugam la Dumnezeu sa mi-l ia pe celalalt ca Denis sa fie bine! Au fost momente groaznice!
A avut taria si a mers la psiholog. A inteles ce se intampla cu sine, dar consilierea terapeutica nu a ostoit suferinta.
Contractiile au venit in timp ce il legana pe Denis pe picioare. Copilul era in aplazie (sistem imunitar aproape zero). Ea a plecat spre Constanta, sa nasca, iar sotul ei a pornit spre Bucuresti, sa isi vegheze copilul bolnav de cancer.
N-a mai reusit sa ajunga la maternitatea din Constanta: a nascut la spitalul din Medgidia.
- N-am vrut sa aud copilul! N-am vrut sa-l tin in brate si n-am vrut sa-l alaptez! Il vroiam pe Denis langa mine, ar fi trebuit sa fiu langa el, in spital! PLANGE. Eram singura, cu nimeni langa mine!
(…)
- Mi-am lasat copilul nascut de o saptamana in grija unei femei si am plecat la Bucuresti, sa fiu langa Denis! Am inteles apoi, ca si celalalt copil al meu are nevoie de mine si m-am intors acasa, sa am grija de el. Am revenit langa Denis, cand baietelul mai mic implinea 8 luni. In acest moment, l-am lasat singur acasa, sa-l ingrijeasca o alta femeie. Nu stie sa zica nici macar „mama” la varsta de opt luni. Il iubesc, dar… . Denis este totul pentru mine! Fara Denis… .
Mamica acestor doi copii este blocata intr-o suferinta infioratoare, pricinuita de tot ceea ce se intampla rau cu primul ei copil, de perspectiva neagra de a nu-l mai putea strange, la un moment dat, langa sine, la piept! Nu si-a dat timp sa fie mama si pentru celalalt copil! Agonia de a nu-si pierde primul copil a distrus resursele… de mama, pentru celalalt.
O priveam pe mamica aceasta tanara, in timp ce imi impartasea chinuita de spaima, de oboseala, de stres prelungit, povestea vietii ei de femeie si de mama si tot ceea ce as fi putut sa fac, ar fi fost sa o iau in brate si sa-i spun: INTELEG! Probabil ca i-am si spus. Si-i mai spun si acum:
te inteleg, mamico, inteleg suferinta aceasta prelungita, inteleg cat de traumatizante sunt experientele acestea nefaste din viata ta si din viata copilului tau bolnav de cancer! Sper din suflet sa nu te invinovatesti de nimic! Ai uitat sa traiesti. Ai renuntat la tot ceea ce esti tu, pentru a-ti salva copilul! Esti secatuita de iubirea pentru tot si toate, pentru ca asta face suferinta emotionala: anuleaza iubirea! Imi doresc pentru tine sa simti Iubirea lui Dumnezeu, sa simti gandurile noastre de Bine! Sa nu uiti ca nu esti singura pe drumul acesta. Suntem alaturi de tine, sute, mii de constiinte care iti afla povestea si care empatizeaza cu tine si cu suferinta copiilor tai.
Pana in luna martie 2012, Denis a facut 16 cure de citostatice puternice. A fost un drum devastator pentru trupul lui plapand, dar a rezistat miraculos! De nenumarate ori a fost la un pas de a-si recapata aripile de lumina!
- Curele de citostatice au fost groaznice pentru el! A urmat si interventia chirurgicala pentru montarea unui cateter, el fiind foarte mic si neavand vene. Am suferit mult si de pe urma cateterului! L-a suportat foarte greu, el avand si infectie si lichid strans in abdomen. Facea infectie puternica, care a ajuns pana la os! A avut parte de cinci operatii, din cauza acestui cateter!
(…)
- Voma intruna, pana voma si sange! A facut afte, groaznice de tot, pana pe esofag si pana in stomac! A facut stomatita! Timp de-o saptamana n-a baut apa, n-a deschis ochii, n-a mancat si nu a dormit!
(…)
- Un copil la varsta de doi ani si unsprezece luni sa-ti spuna: „mami, nu mai pot! E foarte greu!”. Ma lua de gat, punea capul pe mine si inchidea ochii si nu mai vorbea cu mine! Dar nu-mi dadea drumul la mana! Nu, nu ne lasa sa plecam de langa el nici o clipa! Il leganam intruna pe picioare, numai asa ii mai alinam din chin!
A venit si luna martie 2012, cand Denis a terminat protocolul chimio.
- Medicii ne-au spus ca Denis este bine, ca a raspuns foarte bine la chimioterapie! Am plecat acasa, sanatosi! In urmatoarea luna, pe doi aprilie, Denis implinea patru ani! Pentru noi a fost o bucurie cum n-am simtit-o in toti anii nostri de viata! I-am chemat foarte multi copii sa-i serbam ziua! I-am facut un tort in forma de stadion, i-am adus si un clovn. Am fost atat de fericiti, c-am zis ca nu o sa uitam cat vom trai ziua aceea!
(…)
- Din pacate, in august, am facut recadere. A inceput printr-o durere de cap si o oboseala! Am venit la spital si am aflat ca tumorile inflorisera in el, la loc, exact cum au fost! Si au inceput sa vina vestile proaste, una dupa alta! A fost foarte dureros pentru mine! In perioada in care a fost bine, i-a crescut parul, s-a schimbat foarte mult, a crescut, a devenit un copil normal!
(…)
- Si-a dorit foarte mult sa mearga la gradinita! L-am inscris, stiind ca el este bine! Apoi a facut recaderea si nu a mai putut sa mearga!
(…)
- Pe 16 septembrie 2012, cand ne-am facut bagajul sa venim catre Bucuresti, toata lumea il intreba „Unde te duci, Denis?”, iar el le raspundea: „Ma duc la spital sa ma fac bine si la urma o sa ma duc si la gradinita!”
In acest moment, chimioterapia nu mai este o solutie viabila, pentru Denis. Nu mai raspunde la tratament!
Parintii au trimis documentatia la doua clinici din Italia: din Pavia si Florenta.
- Profesorii de la ambele clinici ne-au vorbit si de o posibila solutie de transplant de celule stem, prelevate de la un membru al familiei. Este un transplant special, patentat de ei. Inainte, insa, vor sa investigheze cazul lui si sa il supuna si unei cure de radioterapie. Denis este obosit. Acum, varsa si mai mult decat inainte! A devenit foarte nervos si are momente cand nu mai vrea pe nimeni langa el! Vrea sa stea singur si atat!
Ce-ar mai fi de spus? Nimic din ceea ce n-am spus deja in acesti doi ani de cand traim in lumea copiilor bolnavi de cancer si de alte afectiuni la fel de grave. Radioterapia, investigatiile amanuntite, fara drum, cazare, mancare etc, pot costa cel putin 20.000 de euro. In clinicile din Europa, copiii urmeaza tratamentul in clinica de zi. Un tratament oncologic complet poate dura 6 luni, 8 luni sau 12 luni. Sau mai mult. Apoi, vin, in functie de necesitati: tratamentul cu citostatice de intretinere, transplantul autolog, de celule stem, sau transplantul medular, vine radioterapia, vin hidratarile in timpul si dupa cura de citostatice. Zi de zi, parintele isi ia copilul si merge la clinica de zi: alte investigatii, tratamentul s.a.m.d. .
Trebuie sa se ingrijeasca singur de copilul sau si de sine, in tara straina care ii gazduieste. Trebuie sa faca fata consecintelor chimioterapiei si sa-i administreze copilului sau, aflat in aplazie, medicamentatia, trebuie sa gateasca, sa spele, sa faca cumparaturi pentru necesitati minime. Sa se descurce singur cum poate si cum stie. Sa se intrebe din ce banuti va supravietui maine.
Am remarcat ca italienii sunt oameni cu multa compasiune pentru copilul roman grav bolnav! Am avut copii pentru care medicii au strans mana de la mana, ca sa plateasca o factura neachitata de parinte sau de Institutiile Statului Roman. Si sunt si profesionisti de marca!
Denis trebuie sa ajunga la clinica din Florenta! Are o sansa uriasa sa traiasca. Are o sansa sa invinga coalitia celulelor canceroase, insinuoase, distructive, letale.
In campania asta, am trait miracole! Ce este un miracol? O intamplare, un eveniment care arunca in derizoriu logica si instaureaza propria lege de infaptuit BINELE. Copii care nu aveau nici o sansa in urma cu doi, trei ani, traiesc si se bucura de copilarie, acum.
In perioada aceasta, veti fi martorii acestor miracole, pentru ca Fundatia Mereu Aproape, Antena 3 si Antena 1, vor vorbi cu acesti copii, vor vorbi despre acesti copii care au pasit temporar sau definitiv, dincolo de negura bolii si a mortii.
Strangem bani pentru Viata.
SALVAM UN COPIL. ATAT.
Toata pretuirea si recunostinta noastra:
- Voua, romanilor de pretutindeni! Voua OAMENILOR cu un suflet cat CERUL!
- Danei Grecu (ANTENA3), Ingerul Lui Denis in campania VREAU SA AJUT si al multor alti copii din campania aceasta.
- Nicoletei Tintea (Observator si Antena 3) si Cristinei Dragos (Associazione Buculina), Ingeri devotati cauzei noastre: Ingerii copii sa ramana langa familia lor, in Viata aceasta, sanatosi.
- Maicutei Myriam, coordonatorul Asociatiei « Centrul educational Sfanta Fecioara», pentru ca lumineaza, prin tot ceea ce face, negura copiilor bolbavi din Spitalul «Marie Curie».
- Domnului doctor chirurg Marcel Oancea si domnului profesor doctor Cristian Scurtu, medic oncolog pediatru, pentru ca au facut imposibilul pentru Denis! L-au salvat de doua ori!
2 euro, 10 lei. Sms simplu, fara text.
Sa nu oferiti cei doi euro altfel decat cu speranta si cu bucurie! Cu compasiune, adica cu iubire!
Dana Dumitra Dumitrache
dana.dumitrache@antenagroup.ro
Telefon: 021 20 30 246
Denis va este recunoscator pentru cei 2 Euro donati prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE (le multumim ca sunt alalturi de noi in Campania aceasta),
De asemenea, puteti dona (Denis va multumeste si pentru acest gest minunat) prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.
Prin PayPal (pentru romanii din strainatate). Mentionati numele copilului.
Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “pentru Geambai Denis”
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU