“Sunt speriata, speriata de moarte, in continuare! In continuare, deci, nu am somn! Noi liniste nu mai avem! Viata noastra este terminata!”
(… )
“Am doi copii gemeni, fetita si baiat, nascuti in iunie 2004.
Din a saptea luna de sarcina, Andreea n-a mai luat in greutate, iar intrebarile mele catre medici nu mai conteneau. Mi se spunea tot timpul ca sunt sanatosi! Dar eu eram din ce in ce mai stresata si mai speriata. Aveam 34 de ani. Nasterea naturala a decurs bine. Slava Domnului ca am fost ajutata! Primul a venit pe lume Horia, apoi Andreea. Pe Andreea au luat-o si au bagat-o in incubator.
Au spus ca e bine si ca o sa recupereze. Tarziu, la cateva saptamani dupa nastere, am aflat ca a fost ventilata si a necesitat oxigen. Oxigen, oxigen si iar oxigen. Luase un virus, o bacterie rezistenta din incubator si i-au dat antibiotice, dar starea ei se degrada de la o zi la alta. Era hranita prin gavaj. Pe mine m-au trimis acasa cu Horia, ca sa nu pateasca si el ceva. Andreea n-a cunoscut bratele mele in primele ei saptamani de viata.
A fost chinuitoare asteptarea asta, aproape lipsita de speranta! Apoi, a venit si ziua externarii, dupa 50 de zile de la nastere. Teoretic, totul era bine. Am intrebat daca ii trebuie un consult oftalmologic pentru ca observasem o modificare la ochii Andreei. Mi-au spus ca nu, mai degraba sa merg cu ea pentru un consult ORL.” Gina Constantin, mama Andreei, interviu video, aprilie 2013.
Cand au aflat ca vor fi parinti, cei doi soti Constantin au crezut ca fericirea are numele copiilor lor! Pentru ca au aflat destul de repede ca sunt gemeni: fetita si baietel!
Este povestea unor parinti care si-au vandut tot, casa si masina, ca sa-si salveze fetita. Acum, locuiesc intr-o camera din apartamentul parintilor tatalui. O buna bucata de vreme au trait o existenta normala, muncind amandoi, cot la cot, la o firma cu capital strain. Apoi… .
Apoi, vestile rele au venit cum vin toate vestile rele: una dupa cealalta. Oxigenul administrat i-a provocat fetitei leziuni cerebrale care i-au afectat echilibrul si motricitatea. Urmatoarea veste pe care nici un parinte nu vrea sa o auda a fost aceea ca fetita lor va mai purta stigmatul unui handicap: va fi si… nevazatoare. Pentru ca handicapul, in tara noastra, este sinonim cu stigmatul. Tot oxigenul administrat dupa nastere, pe fondul prematuritatii, i-a dezlipit total retina.
Au inceput anii grei de recuperare neuropsihomotorie. Sunt putine centre de recuperare in tara si sunt peste 50.000 de copii care au nevoie de kineto sau de fizioterapie zi de zi, ani si ani. Vrei sa faci recuperare, stai la rand. Vrei sa ii recuperezi copilaria micutului tau, platesti un terapeut. Costurile lunare pentru recuperare depasesc usor 1000 de euro. Fara tratament alopat sau alimentatie. Fara alte nevoi.
Dar Andreea vroia cu orice pret sa lupte, vroia cu orice pret sa fie inteleasa, vroia cu orice pret sa se joace. Si mai avea putin. Foarte putin pana la victoria finala!
Cand eram mica auzeam foarte des un cuvant: soarta! In diverse contexte sau forme: “ce ti-e si cu soarta asta!”, “asta i-a fost soarta!” “greu a mai lovit-o soarta!” sau “grea soarta mai are!”. Fatalismul asta ma speria si credeam cu toata fiinta in implacabilitatea asta si in forta punitiva a Sortii!
Apoi, revolta a inlocuit spaima. Si a fost motorul tuturor realizarilor mele ulterioare. In termeni psihanalitici: am supracompensat efectul sortii.
Astazi am rugat-o pe mamica Gina sa priveasca cu incredere in viitorul fetitei ei. Sa nu se gandeasca ca nu va avea cui s-o lase in grija, sa nu puna pe umerii baietelului responsabilitatea ingrijirii sorei lui. Asta daca va supravietui cancerului, leucemiei, adica. O alta spaima cumplita a mamei. Sa si-o imagineze pe Andreea si la 20 de ani si la 30 de ani si la 40 de ani s.a.m.d. Sa isi imagineze ca Andreea va supracompensa handicapul si va deveni CINEVA, pentru oameni si pentru sine. Si, poate si pentru tara in care traieste. Va deveni cineva pentru sine in momentul in care miracolele vor inlocui suferinta si frica.
Parintii Andreei au reusit sa faca rost de bani (peste 8000 de euro) si sa ajunga cu ea la o clinica de specialitate, din Belgia. La sapte luni de viata, Andreea a fost operata la ambii ochi, in incercarea de a-i fi reatasata retina.
- Medicii belgieni ne-au spus ca ii garanteaza reusita operatiei pentru un singur ochi, cel stang. 60% acuitate vizuala la acel ochi, atat cat sa se descurce singura. A purtat lentile de contact doar trei ani. Era un chin pentru ea procedura aceea lunara de igienizare a lor. La un moment dat, nici n-am mai avut bani sa-i achizitionam lentilele; erau scumpe si nu se gaseau in tara.
Tema asta a “sortii” revine pe fundalul evenimentelor dramatice din viata copilei si implicit din viata familiei sale. Pentru ca nu era putin cuantumul intregii suferinte indurate pana la 4 ani. Copila mai trebuia sa poarte un stigmat: leucemia.
- In august 2008, eram cu ei la tara. Andreei i-au aparut vanatai pe picioare. Initial, nu am acordat asa o importanta, era nevazatoare, se lovea tot timpul, era normal. Apoi, a inceput sa se balbaie un pic. Am fost cu ea la un control medical. Am fost sfatuiti sa stam linistiti ca isi va reveni dupa 2-3 saptamani. Si-a revenit mult mai repede! Pana in octombrie a fost bine. Nu prea manca, dar avusese intotdeauna problema asta a lipsei poftei de mancare. Vanataile au reaparut. Dispareau unele, apareau altele. Si-a mai revenit putin. Am mers, din nou, la medic, pentru intarirea anuala a imunitatii. Incepuse sa se planga ca o dor “oscioarele”. In prima faza ne-am amuzat, crezand ca isi copiaza bunicii, dar a facut febra si am ajuns din nou la spital.
28 noiembrie 2008. Viata, Universul, Soarta, Intamplarea, cum veti dori sa-i spuneti, i-a mai dat Andreei o portie de suferinta, fortand-o sa traiasca o experienta debilitanta, aproape sadica! Veti intelege de ce folosesc aceste cuvinte. Era bolnava de leucemie limfoblastica acuta, cu 98% blasti in sange! Cu valoarea hemoglobinei “3”. Aproape de coma.
- Am zis: gata! Asta cred ca e sfarsitul! Cand i s-a pus diagnosticul! Innebunisem! PLANGE
(…)
- Am crezut ca n-o sa reziste! Dar tot domnul doctor Stanciu ne-a incurajat si m-am mai linistit! Mi-a transmis prin sotul meu sa stau linistita ca Andreea va rezista si incercarii asteia si chimioterapiei! Sa am incredere in ce ne spune el! Un om si un doctor absolut deosebit! Datorita lui, Andreea recuperase, inainte de boala asta cumplita, 80% din motricitate, cognitie si vorbire! El o pusese pe picioare!
(…)
- Zece luni nu am plecat de langa ea! Nu ma lasa nici sa merg la toaleta! Se agata de gatul meu si plangea incontinuu! Tipa si urla! Mie mi s-a parut Iadul! Iadul pe pamant! Nu imi spunea decat ca vrea acasa, in patul ei! A facut toate efectele adverse: afte, voma, dureri in oase, stari de rau generale. Groaznic, groaznic! Groaznic! PLANGE
Groaznic, cu adevarat groaznic! Imaginati-va cum este sa suporti durerea crunta, fara controlul vizual. Cum e sa fii manipulat de maini straine, intepat, taiat, iar intepat: recoltari zilnice de sange, transfuzii, perfuzii, branule infectate, vene arse, punctii fara anestezie, pentru ca organismul era in aplazie. Cum e sa traiesti suferinta asta continua, fara sa stii ce ti se intampla! Sa fii un copil de patru ani ingrozit si indurerat de tot si de toate!
- Pana si doamnele asistente imi spuneau de fiecare data ca nu mai pot, nu mai rezista sa o intepe!
Dar au trecut si cele zece luni de chin crancen! Nu au doborat-o pe Andreea. Dimpotriva. Au vindecat-o. Acesta a fost pretul: remisia. In fiecare luna merge la control si repeta analizele. De fiecare data plange si tipa! Traieste o spaima aproape viscerala! IN FIECARE LUNA!
- Am zis ca nu vreau sa ma bucur! Mai bine sa-I multumesc Lui Dumnezeu si domnilor doctori! Sa ma limitez la ziua de astazi, sa o vad ca e bine! Sunt speriata, sunt speriata de moarte, in continuare! In continuare nu am somn! De recadere mi-e teama! Fereasca Dumnezeu sa faca recadere ca eu cred ca nu mai rezista! Copilul asta nu mai rezista! Nici noi! Fereasca Dumnezeu! Numai pentru asta ne rugam! Sa nu faca recadere! Recaderea poate fi si peste zece ani! Nimeni nu-ti garanteaza! Numai Dumnezeu! Noi liniste nu mai avem! Viata noastra este terminata!
Mama plange tot timpul. Durerea ei de mama nu s-a inchis. Este tot acolo prezenta, in mintea si in sufletul ei. Probabil ca Andreea traieste de doua ori spaima: spaima declansata de trauma fizica si cea cauzata de spaima mamei. Imi imaginez supliciul lunar pe care il indura amandoua, stoic, de fiecare data cand merg sa repete analizele. Pana cand ies rezultatele, inima mamei iese din piept de frica! Un copil, in general, simte emotia parintelui si o amplifica de “n” ori!
Cum spunea si mama: au trait Iadul!
Si nu mai stiu cum sa se intoarca in Rai.
Dar aceasta este Calea. Prin noi, aceste suflete pot regasi LUMINA.
Pot da valul suferintei la o parte si pot sa exploreze starea de bine. Starea de confort. Viata fara frica.
Cand am intalnit-o, Andreea repeta aproape obsesiv o fraza: sa vanda si livada bunicul, ca fata sa aiba camera ei si Horia, mama si tata sa fie bine! Da, Doamne, sa vanda si livada, bunicul!
Probabil ca este ultimul bastion care ar putea anula frica zilei de maine! Venitul familiei nu trece peste 1000 de ron, in fiecare luna. Andreea continua recuperarea.
Desi este sofer profesionist, cu toate categoriile pe permisul de conducere si o viata a lucrat ca sofer, tatal Andreei nu si-a mai gasit de lucru, dupa desfiintarea firmei unde a lucrat ani si ani, decat dupa doua luni de asteptare grea. A acceptat, din disperare, sa lucreze ca vanzator, pe salariul minim pe economie.
Strangem bani, minim 45 de mii de euro, pentru ca Andreea sa isi recastige linistea si sa-si recapete bucuria.
Vom explora doua solutii: prima va fi clinica San Matteo, din Pavia, unde va trebui sa ajunga Andreea, pentru investigatii oncologice amanuntite si pentru a obtine, eventual, un tratament de intretinere, ca sa preintampinam recidiva. Cea de-a doua, cred ca o ghiciti deja. Sa incercam sa-I redam lumina ochiului stang, in SUA. Doar acest ochi mai poate fi salvat. Sau, cine stie! Poate ca medicii americani ii vor salva Andreei ambii ochi.
Andreea vrea sa se faca balerina. Pentru ea, iubirea inseamna bucurie:
- Vreau sa ma fac bine, sa se bucure de mine! Iubirea inseamna bucurie!
Ati inteles: Iubirea sa se bucure de ea si ea sa se bucure de IUBIRE! Iubirea este sinonima cu parintii. Parintii sunt sinonimi cu bucuria si iubirea.
SALVAM UN COPIL. ATAT.
Toata pretuirea si recunostinta noastra:
- Voua, romanilor de pretutindeni! Voua OAMENILOR cu un suflet cat CERUL!
- Alessandrei Stoicescu, Ingerul Andreei si al altor copii promovati si salvati prin campania “VREAU SA AJUT”.
- Oanei Stancu (Exces de Putere – Antena3), alt Inger protector al Andreei, in campania noastra!
- Domnului doctor Adrian Stanciu (Spitalul Marie Curie), pentru ca exista in viata Andreei si in viata atator copii salvati si vindecati prin geniul sau profesional, animat de un Suflet pe masura!
- Echipei emisiunii “Rai Da’ Buni” pentru ca a crezut in Andreea si in Binele ei! Pentru ca si-a intins aripile pentru a proteja si ajuta aceasta familie! Sunteti cu adevarat CEI MAI BUNI!
2 euro, 10 lei. Sms simplu, fara text.
Sa nu oferiti cei doi euro altfel decat cu speranta si cu bucurie! Cu compasiune, adica cu iubire!
Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut (Cabinet “Mereu Aproape”, sediul FMA: strada Zaharia nr.22, Bucuresti)
danad@antenagroup.ro
Telefon: 0785 270 299
Andreea va este recunoscatoare pentru cei 2 Euro donati prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE. Va multumim ca sunteti alalturi de noi in Campania aceasta, fara VOI n-am fi putut fi aici, pe frontul acesta de linia intii, fara VOI acesti COPII poate ca nu ar avea nici o sansa sa mearga mai departe, in VIATA!
De asemenea, puteti dona (Andreea va multumeste si pentru acest gest minunat) prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.
Prin PayPal (pentru romanii din strainatate). Mentionati numele copilului.
Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “Constantin Andreea”
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU